Ce este tehnica palmei de fier (I) – Quán Shù (拳术) și Gōng Fū (功夫)

ironpalm

Tehnica palmei de fier apare într-o primă formă chiar în „Scriptura flexibilizării tendoanelor și ligamentelor", clasica Shàolín Yì Jīn Jīng (少林易筋經), scrisă acum circa 1500 de ani de legendarul călugăr budist Bodidharma. Într-o secțiune a sa, se spune „după antrenamentul de bază, trebuie păstrată o rezervă de energie și pentru condiționarea mâinilor. Metoda principală este de a scufunda în mod repetat brațele în apă. Temperatura apei va fi apoi crescută progresiv până când apa ajunge să fiarbă. La scufundare trebuie avut grijă să se introducă în apă atât palma, cât și încheietura pumnului. După ce palma este scoasă din apă, ea va fi bine scuturată și uscată înainte de a se introduce din nou. Energia va fi dirijată prin brațe spre vârfurile degetelor. Pentru întărirea degetelor, se vor amesteca într-un bol mare boabe de mazăre verde și neagră în care se va introduce repetat palma cu degetele înainte. Metoda apei este destinată activării circulației sângelui în corp, în timp ce toate celelalte metode au rolul de a întări pielea și carnea prin fricțiune".

În conformitate cu vechile scrieri, energia se va activa și va circula până în vârful degetelor, generând forță, în timp ce pielea și ligamentele se vor întări. Printr-o practică îndelungată palma devine extrem de dură dar fără modificări vizibile și fără a-i fi afectate funcțiile sale de bază. Cel mai probabil aceste tehnici existau încă înainte de sosirea călugărului Bodidharma la templul Shaolin și fondarea budismului Chan (Zen), însă aceasta este prima sursă scrisă a antrenamentului palmei de fier.

În artele marțiale chinezești, cele folosite în trecut în luptă, se face o distincție foarte clară între Quán Shù (术), adică boxul chinezesc, tehnica propriu-zisă, aceea pe care o folosim în auto-apărare și Gōng Fū (功夫), adică îndemânarea folosirii tehnicii, acele elemente obținute prin muncă intensă și de lungă durată care furnizează tehnicii propriu-zise putere, viteză și rezistență. Tehnica se învață relativ simplu, dar fără gōng nu valorează aproape nimic, lipsindu-i bazele, fundamentul necesar utilizării în aplicații reale de luptă. Din păcate, în perioada modernă, în artele marțiale s-a sacrificat lupta în favoarea spectacolului, Wǔ Shù (武术) devenind mai mult axat pe quán și mai puțin pe gōng. Într-adevăr, tehnicile sunt spectaculoase, rapide, uneori eficiente, dar eșuează destul de des în fața unor luptători cu experiență de luptă reală. De ce? Tocmai pentru că le lipsește fundamentul, iar pentru acesta nu există scurtători.

Chinezii au mai multe proverbe foarte vechi pentru a ilustra această situație, fapt care arată că sacrificarea gōng în favoarea quán nu este caracteristică perioadei moderne, ci oricărei perioade prea lungi de calm și pace în care abilitățile marțiale reale trec pe planul secund rezultând așa numita „iluzie a luptătorului", faptul că poți fi un bun luptător fără luptă reale. Unul dintre aceste proverbe vorbește despre „luptători cu picioare brodate și pumni înfloriți", o expresie peiorativă ce ironizează exact persoanele descrise mai sus, mișcările întortocheate, complicate, sofisticate, înflorite, spectaculoase, e drept, dar executate fără forță, în situații reale existând mari șanse ca „luptătorul" să-și rupă brațele la impact. Aici nu discutăm despre tehnica propriu zisă, ce despre absența elementului gōng în tehnică, adică a pregătirii corpului pentru utilizarea tehnicii și a integrării tehnicii în corp. Putem astfel înțelege de ce marii maeștri din vechime nu excelau în numărul de taolu-uri (forme, kata) cunoscute, ci în integrarea taolu-ului cu gōng, iar asta putea lua o jumătate din viață.

Un alt proverb chinezesc spune că „antrenarea doar a tehnicii (quán) fără abilitate (gōng) te lasă fără nimic la bătrânețe", înțelegând în special antrenarea energiei interne (Qì 气) pe lângă forța fizică. Într-adevăr, când ești tânăr și beneficiezi de maximum capacităților fizice este ușor să cazi în capcana utilizării excesive a acesteia și a antrenamentului exclusiv al mușchilor. Problema este că după 35-40 de ani capacitățile fizice scad accelerat, iar supra-antrenamentul din tinerețe lasă urme (probleme articulare, osteoporoză, ruperi de tendoane sau ligamente ca urmare a lipsei colagenului și așa mai departe). Cu alte cuvinte, pe măsură ce înaintezi în vârstă, accentul pus pe quán începe să devină din ce în ce mai puțin important deoarece, evident, tinerii sunt mai puternici decât bătrânii, iar pentru a-i putea învinge, factorul decisiv devine gōng.

Așadar, nici quán fără gōng, dar nici gōng fără quán, un antrenament eficient având ambele componente. Dacă partea de quán este destul de clară, inclusiv pentru cei nefamiliarizați cu tradiția și cultura chineză, partea de gōng este un pic mai subtilă și se împarte în antrenament gōng extern (condiționarea și întărirea oaselor și ligamentelor, îngroșarea pielii, flexibilizarea tendoanelor și mușchilor etc) și gōng intern (meditație, controlul energiei interne prin corp, generarea de energie qì și dirijarea ei în anumite zone etc.). Tehnica palmei de fier, ca și tehnica vestei de fier sau alte tehnici de acest tip (tehnica gambei de fier de exemplu) face parte din categoria antrenamentului gōng extern, chiar dacă va conține și elemente interne, deoarece distincția dintre extern și intern nu este niciodată foarte clară.

Antrenamentul gōng extern poate fi, și el, încadrat în gōng extern dur, mai ușor de învățat și care conduce mai rapid la rezultate, acestea fiind vizibile și implicând o mai mică participare a formei interne, fiind prezent în multe stiluri de sporturi de contact moderne. Palma și pumnul de fier, antebrațul și gamba de fier sunt tehnici care urmează aceste principii, rezultatele fiind spectaculoase. Antrenamentele de tipul gōng extern moale, sunt mai greu de susținut, implică o mai mare participare a energiei interne, un anumit stil de viață și o medicație specifică, însă odată dobândită aptitudinea i se pot produce adversarului leziuni interne fără a se observa semne externe vizibile sau chiar pot fi provocate leziuni fără contact fizic, spre exemplu în antrenamentul tehnicii palmei de cinabru, cunoscută mai curând sub numele de „palma vibratoare".

Reguli de bază ale antrenamentului gōng 

Antrenamentul tehnicii palmei de fier include atât elemente de gōng extern dur, cât și moale, iar pentru a fi eficient trebuie respectate o serie de reguli foarte importante, nerespectarea lor încetinind sau anulând progresul, ba chiar generând efecte adverse serioase.

Antrenamentul progresiv 

Niciodată, sub nicio formă, nu forțați, antrenamentul fiind progresiv, de la ușor la greu. Oasele și ligamentele sunt slabe la început și se pot fractura sau întinde foarte ușor. De asemenea, pielea este sensibilă, iar prin fricțiune poate forma vezicule cu lichid, fapt care va presupune întreruperea antrenamentului până la vindecare.

De asemenea, activarea energiei și a circulației sanguine ce are loc în cadrul acestor antrenamente pot determina leziuni ale sistemului circulator sau ale organelor interne cu serioase consecințe asupra sănătății, ajungându-se până la deces. Persoanele tinere și entuziaste de obicei tind să neglijeze această regulă și să supradozeze antrenamentul, ajungând să se îmbolnăvească pe termen lung. De aceea constatăm deseori mari probleme articulare, cardiace sau neurologice la persoane trecute de 40 de ani, foști campioni la sporturi de contact, capabili pe vremuri să spargă cărămizi cu pumnul sau să îndoaie bare metalice cu tibia. Problema nu este că au ajuns la această performanță, ci, probabil, că nu au respectat principul antrenamentului progresiv, acestea fiind unele dintre consecințe.

Perseverența

Un proverb chinezesc pe care îl avem și noi spune că „decât să te apuci ca să renunți, mai bine nu te apuci deloc". Antrenamentele gōng nu sunt grele în sine, nu presupun cine știe ce mișcări sofisticate, însă majoritatea sunt destul de dureroase și presupun foarte multe repetări, așa că răbdarea și perseverența sunt elemente fundamentale.

Din nefericire, puțini dintre cei care pornesc pe acest drum, chiar cu un mare entuziasm, ajung să și termine un program de antrenament, deoarece le lipsește perseverența, nu se pot antrena sistematic, zi de zi, minimum 3 ani, în urma cărora se pot vedea primele efecte minore ale antrenamentului gōng. Majoritatea se așteaptă la efecte spectaculoase și rapide. Într-adevăr, acestea pot să apară chiar după 4-5 luni de practică în condițiile în care nu se respectă prima regulă, dar cu asumarea consecințelor pe termen mediu și lung asupra sănătății.

La aceste antrenamente, indiferent că vorbim despre gōng dur sau moale, pentru efecte minore va trebui să ne antrenăm aproximativ 3 ani, iar pentru a se ajunge la măiestrie se va lua în calcul o durată de circa 10 ani.

Cele trei comori - Esența (Jīng 精)

Practica Qìgōng este, în epoca noastră, un element relaționat puternic cu sănătatea, de multe ori manifestând conotații mistice. Într-adevăr, Qìgōng provine din cuvântul chinezesc Qì (氣), însemnând energie sau, mai precis, acea forță naturală ce umple Universul, și din cuvântul Gōng (功), însemnând un studiu, un antrenament îndelungat...
https://gongfu.ro/index.php?option=com_easyblog&view=entry&id=2&Itemid=246

Controlul sexual

Aceasta pare a fi cea mai dificilă regulă dintre toate, deoarece în perioada actuală pare retrograd să se mai vorbească despre abstinență sexuală. Problema este că activitatea sexuală în exces reprezintă unul dintre cei mai mari factori de disipare a energiei și de reducere a puterii fizice și psihice, intrând în conflict cu principiile conservării energiei și ale păstrării forței și vitalității întâlnite în artele marțiale. Din același motiv, chiar și în perioada actuală, sportivilor de performanță li se recomandă abstinența sexuală înaintea unui concurs important.

Așadar, principul nu se referă la abstinența sexuală pe întreaga perioadă a antrenamentului, ci la evitarea abuzului și, dacă este posibil, la actul sexual controlat, deoarece o viață sexuală lipsită de control este foarte periculoasă pe termen lung, conducând la îmbătrânire fizică, la slăbiciune psihică și fizică, la pierderea vitalității deoarece se epuizează rapid esența, acea energie Jīng (精) pe care nu o putem înlocui, exact elemente care nu trebuie să se regăsească la un luptător.

Așadar, capacitatea de conservare a energiei ancestrale Yuán Jīng (元精) este esențială nu doar pentru luptător, ci și pentru omul obișnuit, iar cea mai bună tehnică o reprezintă controlul activității sexuale. Este greu, dar altă cale nu avem la dispoziție

Dit Da Jow - Vinul de plante.

Ce este Dit Da Jow Dit Da Jow, pronunțat „Ti Ta Giou”, în traducere aproximativă „vin din plante”, reprezintă un ingredient esențial pentru practica artelor marțiale și tratamentul leziunilor, fiind recomandat pentru reducerea durerii, pentru tratarea vânătăilor, a luxațiilor, entorselor etc., dar și pentru condiționare, adică pentru întărirea...
https://gongfu.ro/index.php?option=com_easyblog&view=entry&id=18&Itemid=246

Utilizarea medicației adecvate

Prin medicație nu înțelegem steroizi sau alte astfel de produse cu efecte distrugătoare pe termen lung, ci folosirea medicinei tradiționale chineze și a fitoterapiei. Orice am face, antrenamentele de condiționare, în care este inclusă și palma de fier, conduc la leziuni, la tăieturi, la vânătăi deoarece la niveluri mai avansate ajungem să folosim pietriș, pilitură de fier, chiar și șpan metalic. Până la măiestrie, mâna este totuși formată din oase, piele, mușchi, tendoane și ligamente, iar acestea vor fi afectate, așadar antrenamentul va fi asistat de o medicație corespunzătoare.

Există trei feluri de preparate care pot fi folosite în acest scop: supele, oțetul și vinul din plante, cele mai bune fiind supele și vinul. Supele permit un tratament intern, intervenind asupra sistemului energetic și circulator, în timp ce vinul din plante (Dit Da Jow) se folosește extern având aceleași efecte ca și ale supelor, la care se adaugă și reducerea durerii.

Atunci când folosim medicina tradițională este important să fim atenți la două lucruri: la utilizarea preparatului corect și la alocarea timpului necesar ca acesta să pătrundă prin piele în mușchi și ligamente pentru a se asigura protecția.

După consumarea supei, cam cu 30 de minute înainte de antrenament, se va turna o cantitate mică de vin din plante în căușul palmei și se masează foarte fine până când pielea se usucă, apoi se repetă procedeul încă o dată. Acum suntem gata să începem antrenamentul de condiționare în siguranță, iar după antrenament se reia tratamentul cu vinul din plante.

Pe lângă prevenție, medicina tradițională contribuie la accelerarea progresului, atât pe parte de întărire, cât și pe parte de mobilitate și previne apariția, în timp, a unor boli degenerative cum ar fi reumatismul sau alte forme de artrite și artroze.

Antrenament specific în funcție de vârstă

Multe persoane consideră că antrenamentele de mobilitate și de întărire se pot face doar la tinerețe, fiind contraindicate după 40-50 de ani. În realitate se înșală. Nu antrenamentul în sine este contraindicat, ci tipul de antrenament.

Nu trebuie să uităm că vârsta nu afectează doar corpul ci, mai ales, psihicul și energia, iar la gōng contează mai mult perseverența, pentru că rezultatele oricum se vor vedea. Totuși, la persoanele foarte tinere, sub 20 de ani, cel mai eficient antrenament ar fi gōng extern moale, deoarece astfel de persoane sunt în principiu inocente, au o energie puternică, sunt pline de vitalitate și nu s-au confruntat cu marile probleme ale vieții.

Cele mai multe persoane adulte, mature, au energia perturbată de griji, anxietăți, depresii sau stres, organele interne le sunt afectate într-o mai mare sau mai mică măsură, însă dacă au perseverență sunt dotate cu o mai mare răbdare în comparație cu cele tinere. Progresul poate fi un pic mai lent, însă organismul este complet dezvoltat, iar riscurile efectelor adverse sunt mai mici, din acest motiv li se potrivește mai bine un antrenament gōng extern dur.

În cazul persoanelor slabe sau bolnave antrenamentul gōng extern nu este recomandat deloc, preferându-se tehnicile gōng intern până la stabilizare completă și întărire. 

Location (Map)

Tehnica palmei de fier (II). Metode și echipamente
Dit Da Jow - Vinul de plante.

Articole similare

 

Comentarii

Nu există niciun comentariu. De ce nu scrieți dumneavoastră unul?
Aveși deja un cont? Autentificați-vă aici
Guest
Luni, 14 Iunie 2021
Dacă doriți să vă creați un cont, introduceți numele de utilizator, parola și numele dumneavoastră.

Imagine Captcha

By accepting you will be accessing a service provided by a third-party external to https://gongfu.ro/